6 fapte uimitoare pe care nu le știai despre Bollywood

Luminoase, colorate, pline de scene fantastice de acțiune și, bineînțeles, cu cântece și dansuri obligatorii la final, care cu siguranță trebuie să fie fericit. Așa cunoaștem Bollywood-ul – imperiul filmului indian, care a oferit lumii un strat original semnificativ de cinema și ale cărui trăsături caracteristice sunt recunoscute și iubite în multe țări.

Desigur, cinematograful indian nu este lipsit de tipare, dar Bollywood-ul este mult mai mult decât un amestec colorat de lupte puse în scenă în mod nerealist și scene de dragoste cu cântece, dansuri și elefanți. Știați, de exemplu, că pe lângă Bollywood, India mai are și Tollywood, Sandalwood și Kollywood? Ați auzit vreodată de arthouse indian? Așadar, cele mai interesante fapte despre cinematografia indiană veți găsi în lista de mai jos.

Nu doar Bollywood

Termenul „Bollywood” combină numele orașului indian Mumbai (fostul Bombay) și Hollywood-ul american. Așa cum Hollywood reprezintă întreaga industrie cinematografică din SUA, Bollywood este simbolul cinematografului indian. Mulți înțeleg în mod eronat prin acest termen absolut toate filmele produse în India. De fapt, nu este așa.

În fiecare an, țara lansează peste 1000 de filme, dintre care Bollywood reprezintă doar aproximativ 200-300 de filme. Pe lângă Bollywood, în țară există și alte industrii cinematografice majore.

Principalii rivali ai lui Bollywood sunt Tollywood (filme telugu) și Kollywood (filme tamil). Acești giganți ai filmului concurează în mod regulat între ei în numărul de filme lansate. Și adesea, Bollywood este inferior concurenților.

Mollywood (filme Malayalam), Sandalwood (filme Kannada), Ollywood (filme Oriya) și alte câteva centre de producție de film sunt, de asemenea, numite prin analogie cu Hollywood.

Scena picantă la piscină

Potrivit istoricului Nasrin Rehman, termenul Bollywood a apărut la sfârșitul anilor 1970, dar s-a răspândit la sfârșitul anilor 1990, când filmele indiene au început să apară la box office din Statele Unite, Marea Britanie și Europa de Vest, iar în 2001 cuvântul „Bollywood” a fost consacrat oficial în Oxford English Dictionary.

Cu toate acestea, cinematograful indian însuși, desigur, a fost cu mult înaintea termenului. Primul film indian de lungă durată a fost lansat pe 3 mai 1913. Era pelicula „Raja Harishchandra” de Dadasaheb Phalke.

Complotul se bazează pe legenda lui Raja Harishchandra, care renunță mai întâi la regatul său, apoi la soția și copiii săi, îndeplinind o promisiune dată înțeleptului Vishwamitra. Cu toate acestea, în curând devine clar că în acest fel zeii l-au pus la încercare pe Raja. Mulțumiți de devotamentul și evlavia lui, zeii îl binecuvântează și îl readuc la gloria de odinioară.

Dar există și o altă nuanță picantă: nicio femeie nu a fost implicată în acest episod: toate rolurile sunt jucate de actori de sex masculin deghizați.

Sărut de 4 minute

Cinematograful indian a avut întotdeauna o relație dificilă cu cenzura. Până de curând, filmele cu săruturi lungi și nuditate nu erau permise să fie difuzate pe scară largă. Cu toate acestea, în perioada în care țara era sub stăpânirea Marii Britanii, acest lucru a fost tratat mult mai simplu. Primul cuplu care s-a sărutat în fața camerei au fost Charu Roy și Sita Devi, care au jucat în filmul mut “Dice”. Dar cea mai faimoasă scenă de sărut este în filmul „Destiny”, în care actrița Devika Rani nu a părăsit buzele partenerului ei timp de patru minute întregi!

Cu toate acestea, după ce țara și-a câștigat independența, au început să fie decupate episoadele sincere din filme, înlocuindu-le cu numere muzicale sau alegorii (crengi de copaci aplecate unul spre celălalt, mângâierea lebedelor etc.).

Cu toate acestea, în ultimii ani, situația s-a schimbat semnificativ, iar conservatorismul din societatea indiană s-a diminuat. Acum, sărutul pe ecran nu mai provoacă resentimente, deși unii actori încă refuză categoric să-și sărute partenerii din film. O astfel de regulă, de exemplu, este ghidată de actorul Shahrukh Khan.

Există exemple de opus, de exemplu, actorul Emraan Hashmi este cunoscut drept „maestrul sărutului” din Bollywood, deoarece nu pierde nicio șansă de a-și săruta partenera.

Super-eroul Krrish

Dacă credeți că fantezia în cinematografia indiană se limitează doar la epopeea națională, atunci vă înșelați profund. Băieții indieni au și propriul lor supererou modern, numele lui este Krrish.

“Krrish” este un film indian de science fiction regizat de Rakesh Roshan și lansat pe 23 iunie 2006. Banda este o continuare a filmului „Nu ești singur” și are o continuare numită „Krrish 3”. Protagonistul, Krishna Mehra, este fiul lui Rohit Mehra, un copil minune ale cărui puteri supranaturale au venit dintr-o întâlnire cu un extraterestru pe nume Jadu. De asemenea, Krishna nu este lipsit de superputeri: are o forță fantastică și, în plus, știe să zboare.

Într-o zi, Rohit este răpit de perfidul Dr. Aria pentru a-l folosi în propriile sale scopuri. Atunci bunica lui Krishna, pentru a-și proteja nepotul de răufăcător, decide să-l ducă într-un sat îndepărtat și să-l ascundă acolo. Crescând, Krishna vine în Singapore pentru a-și găsi și elibera tatăl. Așa că în oraș apare un erou misterios într-o mască neagră, care se numește Krrish.

Trebuie să spunem că acest film a fost filmat conform canoanelor occidentale și seamănă puțin cu Bollywood-ul cunoscut nouă. Este mai degrabă ca un film american clasic cu supereroi, cu grafică de calitate și o poveste previzibilă. Dar publicului i-a plăcut filmul.

Astfel, partea finală a trilogiei Krrish 3, care a fost lansată pe 1 noiembrie 2013, a stabilit un record Bollywood la box office-ul de acasă, câștigând peste 38 de milioane de dolari pe piața indiană.

O țară obsedată de film

Expresia că filmele sunt ștampilate în India ca pe o bandă rulantă ar trebui luată la propriu. Țara lansează, după cum am spus, aproximativ 1.000 de filme pe an, India devenind cel mai mare producător de filme din lume, înaintea SUA și Chinei. Filmele indiene sunt acum pe ecrane în peste 90 de țări din întreaga lume.

În țara însăși, filmele sunt făcute în peste 20 de limbi. Se estimează că indienii cumpără 2,7 miliarde de bilete la film anual, cea mai mare cifră din lume.

Cu toate acestea, prețurile biletelor de aici sunt printre cele mai mici, așa că veniturile de box office sunt de câteva ori mai mici decât în ​​același Hollywood.

Un alt fapt curios: cu o asemenea obsesie a cinematografiei, sunt incredibil de puține cinematografe în India – doar aproximativ 13 000, față de aproape 40 000 în Statele Unite.

Dhrupad – cântec indian misterios

Muzica este o parte integrantă a oricărui cinema, dar în India i se acordă o importanță deosebită. Primul film sonor indian a fost “The Light of the World” de Ardeshir Irani. În această imagine erau doar șapte piese, dar a fost un succes răsunător la public. Au urmat filmele “Ghar Ki Lakshmi” și “Shirin Farhad”, acesta din urmă incluzând deja 17 cântece. Lansat în 1932, filmul “Inder Sabha” conținea un număr record de scene muzicale – 71.

Cântecele din cinematografia indiană joacă, de obicei, rolul unei verigi în narațiune și subliniază experiențele emoționale ale personajelor (cel mai adesea, dragostea). Sunetul lor este greu de confundat cu altceva din cauza melodiilor naționale caracteristice, care puțin s-au schimbat de-a lungul anilor, și a unui mod deosebit de a cânta.

Acest gen de muzică clasică indiană se numește – dhrupad (tradus din hindi – linii de text neschimbate). Reprezintă cel mai vechi stil de cântări indiene, adesea comparat cu opera, dar există o serie de diferențe între ele. Unii dintre cei mai faimoși cântăreți care au cântat în multe filme Bollywood au fost Nur Jehan și Lata Mangeshkar. Stilul lor de a cânta a servit drept ghid pentru multe generații de cântăreți. Principala caracteristică distinctivă a vocii dhrupad este cântatul la frecvențe foarte înalte.